Cogeme Set Ro – 6 Noi Linii de Productie de Inalta Tehnologie

<< Precedentul       Urmatorul >>

COGEME este un furnizor global de solutii de inalta precizie in industria auto, cu fabrici in Italia, Romania, Brazilia si India.  Grupul are o experienta de peste 50 de ani in solutii mecanice de inalta precizie cu multiple aplicatii in industria auto.

Cand am demarat coaborarea cu Cogeme in Romania, acestia detineau o hala de ultima generatie in Micesti, in afara Pitestiului.  Ne-am implicat, propunand un proiect de investitii pentru 6 linii de productie.  Scopul acestui proiect urma a fi extinderea maxima a operatiunilor, utilizand resursele existente.  Impreuna, am elaborat proiectul, luand in calcul oportunitatile si constrangerile aferente.

Proiectul presupunea: sporirea facilitatilor de productie cu 33 noi echipamente, angajarea a 57 de oameni, dublarea cifrei de afaceri si a exporturilor, sporirea productivitatii muncii (cifra de afaceri per angajat) cu 30% in cei 5 ani post-implementare.

Am elaborat studiul de fezabilitate.  Am alcatuit structura de finantare, maximizand contributia din fonduri nerambursabile si, bineinteles, minimizand costurile cu imprumuturile bancare.  Astfel, am construit structura optima de finantare, dupa cum urmeaza: 41,5% grant, 30,7% finantare bancara, 27,8% cofinantare.  Costul total al proiectului: 15 milioane euro.

Am pregatit aplicatia pentru a obtine finantare prin Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice”.  Am obtinut aprobarea pentru finantarea maxima posibila, 5 milioane euro.  Am simulat calendarul investitiei si tragerile din credit, pentru a minimiza timpul in care urma sa fie folosit un credit punte, tinand astfel la minimum costul creditelor.  Avand in vedere termenele de plata si livrare pentru echipamente, am considerat ca rambursarea cheltuielilor ar trebui impartita in 4 transe.

Odata cu aprobarea finantarii, am demarat atragerea de fonduri bancare.  Am purtat discutii cu numeroase banci, atat nationale cat si internationale, si am obtinut, in mai putin de o luna, trei oferte de finantare.  Am analizat ofertele si am ajutat clientul sa aleaga banca potrivita pentru finantarea proiectului.  Cogeme a optat pentru Raiffeisen Bank, datorita vitezei de reactie si a ofertei financiare.  Pentru fiecare banca am pregatit un set diferit de proiectii financiare, luand in calcul particularitatile diferitelor tipuri de finantare.  Raiffeisen a oferit exact produsele pe care le incorporasem in structura de finantare, anume: un credit de investitii pe termen lung, un credit punte si un credit de capital circulant.  Valoarea totala a creditului aprobat este 11,2 milioane euro.

Intrucat evaluarea proiectului a durat mai bine de un an, compania si-a modificat intrucatva nevoile de investitii.  Proiectul trebuia implementat conform studiului de fezabilitate realizat la data aplicatiei, dar nevoile pietei se schimbasera intre timp.  Ca atare, Cogeme a trebuit sa isi ajusteze planurile de extindere.  Asadar, pe perioada de implementare, am ajutat compania sa inteleaga constrangerile finantarilor UE si sa isi reajusteze oferta, pentru a implementa in totalitate proiectul si a folosi grantul aprobat.

Cogaeme a infiintat compania din Romania pentru a profita de pe urma costului scazut cu forta de munca.  Firma a contactat Bridge Europe Consulting pentru a asistenta in legatura cu planurile de dezvoltare.  Contactul initial s-a produs in 2009, cand inregistrau o cifra de afaceri de 5.5 milioane euro.  Datorita proiectului in care ne-am implicat, cifra lor de afaceri a depasit 26 milioane euro.

http://www.cogemeset.it/it/